Oamenii pleacă când ți-e lumea mai dragă și tot ce poți tu să faci este să le deschizi ușa și să le urmărești pașii pe aleea ce duc spre ieșirea din viața ta. Uneori să te mai și torturezi privindu-i la braț cu cineva nou.
Avem impresia că atunci când reușim să facem pe cineva să se îndrăgostească de noi, inima acelei persoane ne aparține până la adânci bătrâneți. Vești proaste! Nu e nevoie doar să cucerești o persoană, trebuie să continui să faci eforturi pentru a o păstra.
În altă ordine de idei, degeabă îi cumperi flori aproape zilnic în primul an dacă apoi uiți să-i adresezi o vorbă bună sau degeabă ești înțelegătoare câteva luni dacă apoi te transformi într-o isterică geloasă.
Cu toții avem nevoie din când în când de ceva nou
Hai să privim realist lucrurile: cu toții avem din când în când nevoie de ceva nou. Fie că vrem să vizităm un oraș pe care nu l-am mai văzut sau să încercăm un nou produs abia apărut pe piață. În cazurile fericite, descoperim acel ceva în persoana pe care o iubim.
Doar că nu toate poveștile au happy-end. Unii dintre noi sunt mai capricioși totuși, mai greu de mulțumit.
M-a deranjat întotdeauna, în relațiile pe care le-am avut, starea aia de hibernare în care nu se întâmpla nimic nou. Nu-mi place să fiu considerat o proprietate, nici c-aș fi luat cu acte.
„Dacă mă vrei lângă tine, luptă să-mi arăți treaba asta.”
Poate o să se trezească cineva să-mi spună că nu am iubit niciodată. Poate că așa e. Poate mă plictisesc prea repede tocmai pentru că nu am iubit. Nu știu. Dar nu despre mine vorbim aici. Și nu vreau să se trezească atotcunoscători care să-mi critice greșelile din viața sentimentală. Ce vreau eu să spun este că nimic nu e sigur.
*
Nimeni nu aparține nimănui. Cel mai adesea „Și au trăit până la adânci bătrâneți” este doar o formulă de încheiere pentru basme.
