„Îți vei găsi o cale, să nu-ți pară rău,” mi-a spus. Dar eu probabil i-aș fi răspuns:
„Nu-mi pare rău, nu-mi pasă. Nu e vorba despre tine, ci despre faptul că iluzia mea despre cine credeam că ești a fost spulberată de adevărul despre cine ești cu adevărat.”
Erai un vis. O fantezie de care m-am agățat cu naivitate.
Am crezut că ești cineva care mă înțelege, cineva care îmi purta de grijă, dar… adevărul era cu totul altul.
Erai egoistă, indiferentă și lipsită de empatie reală. Persoana pe care am plăcut-o nu a existat niciodată.
Erai doar o aparență. Credeam în tine, îți dădeam încredere și speranță, dar acum realizez că totul a fost doar o iluzie.
Purtai o mască atât de bine, încât chiar și eu, care credeam că te cunosc, am fost înșelat.
Să te las să pleci nu este despre a te depăși. Este despre a înțelege că unele persoane fac parte din trecut, nu din viitor.
N-am mai postat de mult pe blogul meu, dar acum, când o fac, e din nou pe aceeași temă tristă, monotonă pentru unii, dar realitate pentru alții. Poate că pentru unii sunt greu de înțeles, dar pentru alții sunt o carte deschisă care ar merita să fie citită. Poate că fiecare cuvânt are sens doar pentru cineva care știe să-l înțeleagă. Eu Sunt Ștefan și cam despre asta este postarea de astăzi.
